|
|
|
Trend
de 1,5 milioane de
euro în 2006

„Cheia unei dezvoltări
spectaculoase este să gândeşti şi să acţionezi nu
doar local, nici măcar regional, ci să încerci să
atragi clienţi dintre marile corporaţii
multinaţionale, oferindu-le în schimb servicii pe
măsura pretenţiilor.” Horia Bogdan, managing partner
Trend Communication |
Se poate! Chiar
dacă evoluţia pieţei de publicitate nu a fost spectaculoasă ca
volum, cu toate restriciţiile pe outdoor impuse de autorităţile
clujene, Trend Communication a rupt gura târgului şi a
demonstrat anul acesta că o agenţie de publicitate din Cluj
poate concura ca cifră de afaceri şi portofoliu de clienţi cu
agenţiile bucureştene.
“Dedicaţi în tot ce
fac”, parafrazând sloganul lor, publicitarii de la Trend
Communication estimează o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro
pentru 2006, un salt de aproape 100% faţă de anul trecut. Reţeta
succesului este detaliată în cele ce urmează.
Dezvoltarea se
bazează pe colaborări de durată
“Cheia unei
dezvoltări spectaculoase este să gândeşti şi să acţionezi nu
doar local, nici măcar regional, ci să încerci să atragi clienţi
dintre marile corporaţii multinaţionale, cu investiţii tot mai
mari în România, oferindu-le în schimb servicii pe măsura
pretenţiilor”, spune Horia Bogdan, managing partner Trend
Communication.
Şi e un lucru
dovedit că astfel de colaborări, tratate serios, iţi aduc în
timp dezvoltarea pe care o vizezi.
O stau mărturie
pentru Trend Communication colaborările din fiecare an cu
companii precum METRO, Romexterra Bank, Romgaz, real,-
hypermarket (începând cu intrarea acestora în România),
Euroconsult, Banca Transilvania, Impact sau E-On Gaz.
Cele mai apreciate
servicii pentru aceste companii rămân şi în acest an cele de
media buying, domeniu în care o agenţie locală poate concura cu
succes media shop-urile naţionale prin fee-ul incitant.
Trend rămâne unul
dintre cei mai buni media buyer-i locali, cu “cumpărături” media
în orice publicaţie din ţară şi din Republica Moldova. Această
nişă (dezvoltarea în statul vecin), exploatată prea costisitor
de agenţiile centrale, i-a adus, pe lângă clientul METRO (pentru
care a organizat toate activităţile de promovare legate de
lansarea brand-ului în Moldova - de la outdoor, presă scrisă,
radio, TV, până la evenimentele de deschidere de magazine) un
alt client important, Dr. Oetker, pentru care face media
planning şi buying în presa de peste Prut.
Căutaţi pentru
servicii media şi PR
Pe lângă media
buying, anul acesta a fost unul deosebit pentru Trend
Communication din punct de vedere al evenimentelor de succes pe
care le-a promovat. Deşi au făcut parte din campanii mai ample
de PR realizate pentru clienţi, evenimente gen “conferinţele
METRO 10 ani”, “TETAROM - 5 ani de excelenţă”, intrarea Max
Aicher în Cluj-Napoca, organizarea primului turneu de golf
Maserati & Auto Italia Romania, BT Golf Cup (ajuns la a V-a
ediţie) sau punerea pietrei de temelie la viitorul complex Polus
Center Cluj au constituit în sine activităţi de răsunet. Pe
lângă acestea, aducerea premiilor MTV Romanian Music Awards la
Cluj a reprezentat un succes aparte, care a ridicat Clujul între
marile capitale europene ale muzicii.
Analiza şi
cercetarea, un atu
“Ştiu că Trend
Communication este percepută în mediul de afaceri din Cluj ca o
agenţie care acordă foarte multe resurse şi o atenţie deosebită
analizei media. Poate este şi o convingere a mea că până la urmă
ceea ce se vede pe sticlă sau apare în rândurile ziarelor
defineşte în timp percepţia oamenilor despre un brand, o
companie, un om politic, un partid. Dar ceea ce facem noi la
Trend este mai mult decât simplă analiză media pe presa scrisă
sau radio-TV, sunt cercetări serioase şi o să vedeţi la
următoarele alegeri, de exemplu, că experienţa acumulată în
acest timp de agenţia noastră îşi va spune cuvântul”,
declară
Rareş Bogdan, managing director Trend Communication.
Clienţii agenţiei
pe partea de analiză media sunt în principal companii mari:
Hidroelectrica, real,- hypermarket, E-On Gaz, METRO, Iulius
Group, ARIS, Trigranit - Polus, iar acest lucru a atras anul
acesta atenţia clienţilor şi pentru cercetări specifice cum au
fost “Zece pentru Cluj” (o cercetare făcută la comanda
Realitatea TV), sau cercetările legate de programul european
Samtid.

Colaborarea strânsă
dintre Trend si Banca Transilvania a creat în timp un eveniment
cu priză la public, la a V-a ediţie a turneului de golf BT Golf
Cup participând peste 90 de jucători şi 400 de spectatori. |
Creaţia, importantă
şi la nivel local
Pe advertising,
Trend continuă lansarea de mărci de succes. “Am remarcat atenţia
din ce în ce mai mare pe care developerii unor afaceri, patroni
de firme o acordă personalizării mărcilor pe care le promovează,
ceea ce înseamnă că şi la nivel local începe să se facă simţită
nevoia unei atenţii mai mari acordate branding-ului”,
menţionează Horia Bogdan.
Deşi sunt prezente
foarte multe nume mari în portofoliul Trend - este cel mai
răsunător dintre portofoliile agenţiilor locale - Trend
Communication nu neglijează nici un client local sau regional.
“Noi chiar am
promovat un mesaj adresat unora cu comportamente ... bananiere
care consideră că doar Capitala ne ţine nouă, ardelenilor, sus
bugetul. Campania avea şi un nume sugestiv: MĂRIMEA (clientului)
NU CONTEAZĂ! E obligaţia noastră de a face din orice client
aparent neînsemnat un nume mare, un jucător puternic pe piaţă”,
declară Horia Bogdan.
În acest an, Trend
Communication a propus cu succes două noi nume pe piaţă: Central
Park Residence şi Aqua Vision; de asemenea, a repoziţionat pe
piaţă mărci aflate în căutarea unui “lifting”: City Spa şi
Unilact.

Pentru a
se dezvolta, Trend a căutat să exploateze nişe pe
care agenţiile bucureştene nu le-au folosit în
oferta lor, agenţia clujeană ajungând să fie cel mai
bun ofertant pe media buying şi outdoor în Republica
Moldova |
“Deşi în provincie,
spre deosebire de piaţa din Capitală, naming-ul şi branding-ul
nu sunt cele mai profitabile activităţi ale unei agenţii,
aplicăm următorul principiu: fără o identitate clară şi o
poziţionare clară în piaţă e mai greu să faci oricare din
celelalte acţiuni de promovare”, adaugă Horia Bogdan, care pe
lângă funcţia de managing partner, deţine şi rolul executiv de
director de creaţie Trend Communication.
Trend a mizat
pe cărţile
câştigătoare
Una peste alta,
activităţi complexe şi diverse, care, coordonate eficient, iată
că pot constitui o reţetă de durată şi succes pentru o agenţie
clujeană şi poate genera creşteri în zona cifrei de afaceri
peste creşterile industriei.
“De 5 ani de când
am început, am vizat o afacere pe termen lung. Astfel că am
mizat pe seriozitate, pe dedicare, pe o echipă solidă (care
numără în prezent peste 30 de persoane), iar când am câştigat un
client mare, am căutat să nu-l dezamăgim şi să-l păstrăm.
Am avut anul acesta
şi “norocul” de a nu fi afectaţi mai deloc de restricţiile
administraţiei clujene privind outdoor-ul din Cluj, cum au fost
alte agenţii locale.
Am mizat pe alte
cărţi şi până acum e evident că am câştigat. Am coordonat cu
echipa Trend cele mai puternice şi vizibile campanii de PR.
Asta nu înseamnă că
putem fi de acord cu tăragănarea la nesfârşit a adoptării
prea-mult-discutatului regulament de publicitate exterioară pe
care “specialiştii” clujeni nu au catadicsit să-l adopte nici în
2006, pare-se”, conchide Rareş Bogdan, directorul general al
agenţiei.
www.trendcommunication.ro
|